Shakira a fost dată în judecată pentru 100 de milioane de dolari

Shakira a fost dată în judecată pentru 100 de milioane de dolari
Publicat: 02/12/2012, 15:06
Actualizat: 30/03/2019, 11:26

Shakira a fost dată în judecată de Antonio de la Rua, fostul iubit său iubit, care i-a fost și manager timp de șase ani și care îi cere despăgubiri de 100 de milioane de dolari, informează bbc.co.uk.

Antonio de la Rua susține că a fost „principalul arhitect” al planului de business prin care cântăreața columbiană a devenit un star mondial.

El vrea să-și recupereze partea care i se cuvine din profiturile „trecute și viitoare” obținute de cântăreață, potrivit dosarului depus la o instanță din New York.

Într-un caz separat, Shakira l-a dat în judecată pe De la Rua pentru delapidare, dosarul fiind depus în octombrie la o instanță din Bahamas. De la Rua a negat aceste acuzații.

În dosarul depus de De la Rua, acesta prezintă detalii ale modului în care a evoluat relația lor. Astfel, cei doi s-au cunoscut în 2000, la puțin timp după ce el concepuse campania prin care tatăl său, Fernando de la Rua, a devenit președinte al Argentinei.

Au devenit iubiți, iar el a însoțit-o în primul ei turneu mondial – The Tour Of The Mongoose. El a spus că Shakira a fost șocată atunci să afle că turneul nu a fost unul profitabil, motiv pentru care aceasta a avut tulburări de sănătate. Și-a concediat managerul pe care îl avea atunci și De la Rua a preluat acest rol.

Au fost de acord ca el să obțină un procent din profiturile provenind din vânzările muzicale și alte business-uri asociate. Însă acordul, care a debutat în 2004, a fost doar unul verbal, nefiind niciodată legalizat.

De la Rua spune că a reușit să obțină contracte de 300 de milioane de dolari cu promotorul de concerte Live Nation, dar și alte contracte avantajoase cu o companie de parfumuri și că a avut o contribuție majoră în lansarea unor hituri precum „Hips Don’t Lie”, „She Wolf” și cântecul Cupei Mondiale din 2010 „Waka Waka”.

În 2010, când Shakira a anunțat că s-au despărțit, ea a spus că „vor continua să fie parteneri de afaceri”. Însă, în octombrie 2011, starul pop le-a spus avocaților săi să încheie lucrurile cu „De la Rua, care nu era decât un angajat al ei”.

De la Rua spune că nu a mai primit de atunci nici un ban din cei cuveniți și cere despăgubiri de cel puțin 100 de milioane de dolari.

Artista columbiană cu origini libaneze s-a despărțit în ianuarie 2011 de Antonio de la Rua, după o relație care a durat 11 ani, și, în martie 2011, a confirmat că are o relație cu Gerard Pique.

În septembrie, cântăreața în vârstă de 35 de ani și iubitul ei, fotbalist al echipei FC Barcelona, în vârstă de 25 de ani, au confirmat că vor avea un copil, Shakira fiind însărcinată în cinci luni. O lună mai târziu, cei doi au anunțat că vor fi părinții unui băiețel.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia...
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună